7 comentarii

Oboseala

Toţi suntem mai mult sau mai puţin expuşi… serviciul, şcoala, mondenităţile etc.. toate ne solicită. Uneori avem impresia că 24 de ore nu-s de-ajuns pentru tot ce avem de făcut, că dormind pierdem timpul. Tot păstrând acest ritm, clacăm la un moment dat, ne îmbolnăvim, dormim şi apoi avem procese de conştiinţă.  Soluţia? Am să vă dezamăgesc, nu există soluţie universal valabilă. Trebuie fiecare dintre noi să se gândească la o rezolvare.

Cu permisiunea dumneavoastră aş avea nişte propuneri, cei interesaţi le pot adapta în funcţie de particularităţile propriei persoane şi nivelului  de solicitare de care are parte.

Faceti incalzirea! 15 minute zilnic, numai ale dumneavoastră, va ajută să evitaţi începerea zilei zorit şi gata obosit.

Nu săriţi peste micul dejun! Acesta trebuie sa conţina 3 feluri de nutrienţi – carbohidraţi, proteine şi grăsimi (cereale integrale – sursă de carbohidraţi -, cu iaurt – sursa de proteină şi grăsimi;  sau pâine integrală, brânza şi ou). Prânzul ar trebui să fie la fel de consitent, iar cina de preferinţă frugală.

Întocmiţi un plan al zilei!… şi respectaţi-l. Nu lăsaţi obişnuinţa să vă conducă, iar planul trebuie să fie raţional, echilibrat, să nu vă depăşească posibilităţile, pentru că poate apărea sentimentul de frustrare.

Atacaţi miezul problemei! Dacă aveţi o problemă acasă sau la serviciu, încercaţi să o rezolvaţi prioritar, sau, dacă nu-i găsiţi soluţia, ignoraţi-o un timp până găsiţi „calea” de rezolvare.

Evitaţi să priviţi la televizor! Cititul e mult mai energizant!

Exerciţiul fizic întăreşte cu adevărat tonusul! 30 de minute pe zi de mers pe jos vă face sigur bine! Dar aveti grijă, ascultaţi-vă trupul, dacă aţi obosit e mai bine să faceţi o pauză decât să insistaţi într-o activitate.

Nu faceţi mai multe lucruri deodată! E ideal să vă faceţi o listă de priorităţi şi să le rezolvaţi pe rând. Organismul nostru are limite ce trebuiesc respectate.

Luaţi una pe zi! „Lipsa unei nutriţii corecte poate genera oboseala, iar un supliment de multivitamine sau multiminerale poate completa dieta cu nutrienţii lipsa. Nu vă aşteptaţi ca dintr-o vitamină sa obţineti energia instantaneu.” (de la doctori citire). Dacă viaţa de zi cu zi dă senzaţia de oboseală prelungită şi vă simtiţi scos din circulaţie, încercaţi:

Deprindeţi-vă organismul să vă spună ce oră este! Ritmurile circadiene acţionează ca ceasornice interioare ale organismului, ridicându-ne şi coborându-ne tensiunea şi temeperatura corpului în momente diferite pe parcursul unei zile. Această acţiune chimică provoacă oscilaţiile prin care treceţi – de la starea de alertă până la încetineala mintală şi fizică. Dr Wiliam Fink, specialist în fiziologia exerciţiilor fizice, sugerează modificarea obiceiurilor în aşa fel încât, din punct de vedere practic, să se încadreze cât mai bine în ritmul circadian personal. Vă puteţi verifica şi conştientiza tonusul la anumite ore, şi să vă adaptaţi activităţile în funcţie de acesta.

Renunţaţi la fumat şi la alte dependenţe dăunătoare (al
cool, medicamente)! Rezultatele pozitive nu se vor vedea imediat, dar trebuie să perseveraţi! De mare ajutor Smokerade!

Învăţaţi să spuneţi nu! Toată lumea ştie că sunteţi o persoană cumsecade, asta nu înseamnă că trebuie să rezolvaţi problemele tuturor, aveţi limite pe care ceilalţi trebuie să le înţeleagă şi să le respecte.

Aveti grijă cu greutatea!

Nu dormiţi mai mult de 8 ore zilnic! Dar nici mai puţin, sau la ore nepotrivite. evitati pe cât posibil să transformaţi nopţile în zile!

Respiraţi eficient! Pentru o mai bună oxigenare a plămânilor şi implicit a organismului e indicată o expiraţie prelungită urmată de o inspiraţie profunda, are efect energizant.Deficitul de pxigen îl mai putem compensa cu OxyMax sau Low Deuterium OxyCrystal

Coloraţi-vă lumea, ascultaţi muzică, redirecţionaţi-vă emoţiile puternice negative în activităţi solicitante (dar necesare)!

Beţi lichide! Deshidratarea poate produce oboseală prin menţinerea unei toxicităţi crescuteîin ţesuturi, în plus, majoritatea proceselor fiziologice din organism se produc în prezenţa apei.

Dacă ceva vă face să vă simţiţi bine, continuati!

Feriţi-vă de rutină!

Gândiţi pozitiv! Aveţi încredere în propria persoană şi alegeţi-vă o motivaţie pentru care trebuie să continuaţi activităţile, chiar şi cele mai solicitante.

Spor la lucru!

Anunțuri

7 comments on “Oboseala

  1. Foarte bune sfaturile, totusi ma intreb cam cat de usor ar fi de urmarit? Pentru ca fiecare zi este diferita de cealalta si, uneori, evenimentele ne obliga sa ‘sarim’ unii pasi, cu care, dealtfel, ne-am obisnuit, in timp.

    • Ne trebuie vointa. E mult mai usor pentru cei care au program fix la serviciu, doar dimineata, sau doar dupaamiaza. Dar unul dintre sfaturi se refera la organizare, liste de prioritati … La inceput va fi mai greu, dar, daca suntem motivati, se rezolva. Daca e totusi greu, apelam la energizante, si despre astea pot vorbi mai mult. Esential e sa vrem sa fim mai eficienti, cam asa as traduce eu raportul dintre nivelul de activitate si capacitatea organismului de a-i face fata.

  2. Lista e la fel ca si comunismul. O idee geniala care nu se poate aplica.
    Glumesc. Ma regasesc urmarind multe din principiile astea sau as vrea sa le urmaresc si nu o fac.
    Este o lista fireasca, va multumesc ca ati pus-o acuma si nu ati asteptat deoarece ma pregateam sa scriu cam aceleasi lucruri si iesea cu paruiala 🙂
    Acum o sa o preiau ca pe o leapsa

    • Sunt la inceput de drum, asa ca va multumesc pentru ca m-ati citit! Cat despre paruiala, ma indoiesc, fiecare avem ceva de spus, deci ar fi fost bine primit si ce ati fi scris d-voastra. Posibil sa aveti completari, nu m-ar deranja sa le faceti.

  3. Pai sunt completari: Nu uitati sa faceti sex, fiti apropiati de parinti ca sa nu va plangeti in pumni cand ii veti pierde, tineti privirea dreapta, o gramada 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: