3 comentarii

„Nu esti bolnav, ti-e doar sete”

Am citit postarea:  http://pato.ro/2012/03/bei-necesarul-de-apa-zilnic.html şi chiar mi-a plăcut. Am intervenit şi la comentarii pentru că am destul de multe informaţii despre subiectul abordat. Profesia mă obligă să cunosc mai multe amănunte şi consider că e de datoria mea să le ofer. Multumesc bloger-ului care a deschis subiectul! Am considerat-o un fel de leapşă….

Masaru Emoto a studiat apa şi a descoperit că: „Apa are puterea magică de a da naştere tuturor lucrurilor şi de a păstra informaţia.” După naştere suntem 80% apă, apoi acest procent scade treptat, o dată cu înaintarea in vârstă, Când procentul ajunge mai mic de 50% murim. Cât suntem încă tineri, organismul nostru încercă să îşi conserve necesarul de apă, numai că se menţin şi multe toxine. Cea mai la „îndemână” metodă de evitare a deshidratării, în absenţa aportului de lichide, este fabricarea de colesterol – cu toate consecinţele negative ce decurg. Membrana se imbracă într-o peliculă protectoare, ca o cremă, care împiedică uscarea. Studiile efectuate au arătat că, în 90% din cazuri, colesterolul scade in 21 de zile de băut apă corect, ceea ce inseamnă că in 90% din cazuri colesterolul este crescut din cauza deshidratării.( Aceste rezultate le-a obţinut dr Ralph Vornehm)

Cocluzia studiilor lui Emoto a fost, aşa cum insuşi a susţinut-o intr-o conferinţa la Bucureşti, : „Aşadar, trebuie să bem mai multa apă, trebuie să vedem imagini cât mai plăcute in jurul nostru, să ascultăm muzică vindecătoare şi să auzim – atât de la propria noastra conştiinţa, cât şi de la cei din jur – cât mai multe cuvinte vindecătoare.”

Independent de Masaru Emoto, un medic arestat în trecut intr-un context politic în India , F. Batmanghelidj, autorul cărtii „Nu eşti bolnav, ti-e doar sete”, a observat în închisoare că, atunci când arestaţii beau apă, multe dintre durerile corpului fizic dispăreau.

Cănd a ieşit din închisoare a înfiinţat o clinică unde a aprofundat legătura dintre nivelul apei din organism şi starea psiho-somatică a pacienţilor.

Ralph Vornehm a prezentat componenta de apă a fiecărui organ din corpul omenesc, începând cu celulele, sângele, neurotransmiţătorii şi terminând cu organele mai mari. Creierul are în componenţa sa 90 % apă, ceea ce explică într-un fel capacitatea acestuia de a transmite mesajele către toate organele cu viteze uluitoare (dacă ne gândim şi la teoria lui Emoto). De asemenea, neurotransmiţătorii – responsabili de transmiterea acestor mesaje – contin tot 90% apă. Este de înţeles de ce, când nu bem apă, nu mai simţim cu timpul senzaţia de sete. Neurotransmiţătorii deshidrataţi nu mai transmit correct mesajul „mi-e sete”, aşa încât setea începe să mistuie corpul, incep durerile (şi ele semnale de deshidratare) şi patologia multor organe..

A bea apă şî a avea săruri minerale in organism, este vital pentru sănătatea noastră.

Tot aceste studii au evidentiat că e bine să bem apa cu jumătate de oră înainte de masă, pentru ca sângele să fie deja pregătit sa preia nutrienţii din tubul digestiv ca să-i conduca la organe.

90% din durerile din corpul nostru înseamnă de fapt: „Ajutor, mi-e sete de nu mai pot!”.

Trucuri ca să începem să devenim consumatori de apă:

  • combinaţi-o cu zeama de lămâie şi puţina miere de albine, îi dă gust iar citricele scad colesterolul şi tensiunea arterială;
  • încercaţi să aveţi permanent la indemână recipientele cu apă;

Dacă mai aveţi întrebări, le aştept în comentarii!

Anunțuri

3 comments on “„Nu esti bolnav, ti-e doar sete”

  1. şi cat să bem ??? În spoturi zice 2 litri ,am vazut la tv recent rezultatul unui studiu care spunea 1,5 litri !

  2. buna ziua…nu stiu cati v-au scris ca consuma multa apa ,,,da,,,vara asta pe langa fructe ,,legume ,,supe ciorbe ,,,am ajuns sa consum cate 3 litri de apa ,,nesimtind foamea ,,pe canicula asta fac mancare pentru restul familiei eu abia ma ating de ea ,,,sufar de caldura ,,curg apele pe mine ca la sauna si consum apa in prostie ,,beau cate jumatate de litru odata si mi se pare ca tot mi-e sete ,,,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: