Lasă un comentariu

Nu-i întotdeauna cancer!

Nu există două femei care să aibă sânii la fel, unii vor fi mai plini decât altii şi chiar proprii sâni se pot modifica de la o săptămâna la alta, în functie de ciclul lunar şi de la un an la altul în funcţie de vărstă, dacă este vorba de o sarcină, de alăptare sau de intrarea la menopauză. Aceste modificări benigne pot uneori să neliniştească, pot fi neplăcute. Două din trei femei au sânii mai sensibili

Cel mai important lucru, spun medicii, este să vă cunoaşteţi proprii sâni. Aproape 90% dintre noduli sunt descoperiţi nu de cadrele medicale sau de mamografii, ci chiar de femei.

Durerea sânilor apare din cauza ciclurilor normale ale hormonilor reproducători, estrogenul şi progesteronul. Aceştia declanşează înmulţirea celulelor în glandele producătoare de lapte, proces care are nevoie de hrănirea cu sânge şi alte fluide aflate în zonele din jur. Ţesuturile îmbibate cu fluide pot trage de fibrele nervoase producând durere şi sensibilitate.

O altă cauză a durerii de săni sunt modificările fibrochistice, adică nodulii şî chisturile. Aceste schimbări afectează de obicei zonele neactive ale sânilor: celulele grase, ţesuturile fibroase şi alte părţi neimplicate în producerea sau transportul laptelui.

Pentru a combate aceste manifestări neplăcute, medicii recomandă o serie de strategii simplu de aplicat acasă.

Scăpaţi de kilogramele suplimentare! Grăsimea acţioneaza ca o glandă suplimentară, producând şi inmagazinând estrogen – nivelurile crescute ale acestui hormon sunt responsabile de durerile mamare.

Pentru a menţine sau ajunge la o greutate corespunzătoare e nevoie:

  • să ajustaţi dieta reducând grăsimile ( unt, carne grasă, smântâna) şi crescând consumul de fibre – cereale, vegetale, fasole. Un studiu american a constatat că estrogenul e metabolizat altfel, excesul fiind eliminat prin scaun, iar cel circulant fiind la niveluri care să nu stimuleze suplimentar ţesutul mamar. S-ar putea ca rezultatele să se vadă doar peste câteva săptămâni, este important să nu renunţaţi.
  • faceţi mişcare cel puţin 30 minute zilnic, stimulează activitatea cardiacă, intensifică metabolismul, arde grăsimile în exces.
  • beţi 2-3 litri lichid zilnic.
  • apelati la suplimente alimentare – Nopalin, Figure Shaper, X Shape, Slim Formula, Chromium Max, Citrimax & Chromium. 

Asiguraţi-vă că nu aveţi deficit vitaminic sau mineral. Vitaminele şi mineralele ajută la reglarea producerii de prostaglandină E, care, la rândul ei, ţine în frâu nivelul de prolactină, un hormon care activeaza ţesutul sănilor. În cazul în care mineralele sunt în cantitate insuficientă, apelăm la suplimente cum ar fi: Power Mins, Full Spectrum, Super Mega 50pentru deficite generalizate, sau particularizat: MagneZiB6, Pro Selenium, Strong Bones, Iron Plus, Chelated Zinc sau Mega Zinc.  

Păstraţi-vă calmul. Adrenalina, substanţă hormonală produsă de glandele suprarenale în situatii de stres, intereferează cu conversia de acizi graşi esentiali în acid linoleic important deoarece contribuie la producerea prostaglandinei E. Dacă nu reuşim sa facem faţa solicitărilor, ne e de folos un adaptogen cum ar fi RhodiolinTot pentru efect antistres puteţi utiliza: Stress Management, MagneZiB6.

Asiguraţi-vă nivelul de acid linoleic consumând Evening Primerose Oil.

Renunţaţi la cofeină! Aceasta creşte diureza şi implicit pierderea mineralelor – calciu, magneziu, zinc, fier etc -, stimulează activitatea glandelor suprarenale, contribuie la mărirea aciditătii stomacului, dar si a acidităţii generale în organism, ducând la creşterea colesterolului şi trigliceridelor. Cafeina şi alte metilxantine (teofilina din ceai şi teobromina din ciocolată) au fost identificate ca posibili factori de risc şi pentru cancerul mamar. Există dovezi şi că metilxantinele cresc riscul de boală fibrochistica mamară, o boala benignă care poate creşte riscul de cancer mamar. Unii cercetători sunt de părere că simptomele acestei boli se ameliorează dacă metilxantinele sunt eliminate din dietă.

Reevaluaţi împortanţa pilulei contraceptive – este totusi o combinaţie de hormoni sintetici!

Pentru că durerea sănilor este unul dintre simptomele sindromului premenstrual, îl tratăm natural cu Vital Woman, Mega qProtect, Polinezian Noni sau Organic Noni. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: