Tag Archive | imunitate

Șansa ni-i la îndemâna și putem s-o folosim

Zilele acestea am cunoscut două persoane care au aparent aceeași problemă – noduli la sâni. Prima, C.B., tânără, mamă singură cu un copil de crescut. A doua, F. P., o doamnă, mai în vârstă, dar tânără în suflet, fostă profesoară. C. B. a venit să fie văzută la aparatul de biorezonanță, convinsă fiind că are […]

Daca zapada ne supara….

…..  noi trebuie sa acceptăm. Face parte dintre acele fenomene pe care nu le putem combate, pe care trebuie să le acceptăm şi la care trebuie să ne adaptăm. Uşor de zis pentru oamenii tineri şi sănătoşi, dar bătrânii, cardiacii, copiii percep altfel această schimbare a vremii. Cel mai grav este că tulburările care le […]

Diana

„Mâine e prima noastra zi de grădiniţă!”, emoţia din glasul părinţilor ei, când vorbeam aseară m-a impresionat, am preluat-o instantaneu şi incontrolabil. Diana are patru ani şi trei luni şi până acum nu a fost primită la grădiniţă deşi este un copil frumos, foarte inteligent şi care poate iubi necondiţionat. Mie mi-a dat cele mai tulburătoare […]